A fost eliberat Mohammad Munaf, complicele lui Hayssam la răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, în 2005

Tribunalul Ilfov a decis miercuri eliberarea condiţionată din închisoare a lui Mohammad Munaf, care executa o condamnare de 10 ani pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak. El ar fi trebuit să fie eliberat la termen în anul 2025.

Iniţial, Judecătoria Sectorului 4 i-a respins lui Munaf cererea de eliberare condiţionată, însă el a făcut contestaţie, admisă miercuri de Tribunalul Ilfov.

„În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cpp admite contestaţia formulată de contestatorul – petent Mohhamad Munaf împotriva sentinţei penale nr. 1193 din data de 27.05.2022 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 10456/4/2022. Desfiinţează sentinţa atacată şi rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin.1 Cpp raportat la art.59 C.pen.1969 şi cu aplicarea art.5 NCP admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul – condamnat Mohammad Munaf. Dispune liberarea condiţionată a petentului – condamnat de sub puterea MEPI nr. 160/2008 emis de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 122/2008. Definitivă”, se arată în decizia tribunalului.

În 2008, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mohammad Munaf la 10 ani de închisoare pentru participare la răpirea jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion.

El ar fi trebuit să fie eliberat la termen în anul 2025, deoarece a început să execute pedeapsa de 10 ani în 2015, când a fost dus în România.

Completul Curţii de Apel Bucureşti a decis atunci ca Mohammad Munaf să plătească câte două milioane de euro ziariştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion, reprezentând daune morale. De asemenea, s-a stabilit la acea dată plata a 100.000 de lei cheltuieli de judecată către statul român.

Mohammad Munaf, irakian stabilit în România şi având dublă cetăţenie –

 » sursa: www.digi24.ro