Spitalul Județean de Urgenta Tulcea, prin manager dr. Năstăsescu Tudor Ion, a transmis publicarea dreptului la replică la articolul cu titlul: Spitalul Județean Tulcea își incinerează deșeurile într-o firma de înfrumusețare. Cine îi oprește?.
„Considerăm că întregul articol de presa este redactat în mod tendențios, nedocumentat, fără a avea doua sau trei surse de informare și fără a fi cerut și punctul de vedere al Spitalului Județean de Urgență Tulcea. În realitate situația este următoarea:
S.J.U. Tulcea produce deșeuri medicale periculoase și nepericuloase care trebuie eliminate conform prevederilor legale privind protecția mediului. Întrucât vechiul contract a expirat, la începutul anului 2022 s-a demarat procedura de licitație publică deschisa, urmata de încheierea unui acord-cadru pentru 4 ani, având ca obiect „servicii de colectare, de transport, procesare și eliminare a deșeurilor periculoase”. Pana la încheierea tuturor etapelor ce vizează aceasta procedura, a fost derulata o alta procedura, simplificata, de negociere fără publicarea unui anunț de participare, la care au fost invitate toate firmele de profil din regiune. Câștigătoare a fost desemnata firma care a oferit prețul cel mai mic, iar perioada pentru care s-a încheiat contractul a fost de 3 luni cu posibilitatea prelungirii pana se definitivează procedura pentru încheierea acordului cadru. Nu au existat contestații cu privire la aceasta procedura.
Între timp, s-a derulat procedura de licitație publică deschisă pentru încheierea acordului cadru. La aceasta procedura au participat 2 ofertanți și anume SC LUXURY ESTETIQ SRL si firma care a fumizat informațiile publicației dumneavoastră pentru redactarea articolului contestat de noi. Ambele societăți s-au calificat din punct de vedere tehnico-economic si au intrat in etapa finala depunerea ofertei financiare. Ofertele financiare ale celor doua firme au fost aproape egale, însă pe locul 1 a fost clasata oferta SC LUXURY ESTETIQ SRL. De la aceasta etapa firma care a ieșit pe locul 2 a demarat procedurile de contestare a licitației.