Separaţiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, unde doi britanici şi un marocan au fost condamnaţi la moarte, anunţă că pedeapsa cu moartea va începe să fie aplicată din 2025, potrivit unui cod penal actualizat al Republicii Populare Doneţk (RPD), relatează Reuters.
Republica Populară Doneţk a inclus pedeapsa cu moartea în legislaţia sa din 2014, dar până în prezent legislaţia nu precizează modalitatea de punere în aplicare. Organizaţia nonguvernamentală pentru drepturile omului Amnesty International, care urmăreşte aplicarea pedepsei cu moartea în întreaga lume, nu a înregistrat niciun caz de execuţii oficiale în regiune, informează news.ro, citat de stiripesurse.ro.
În iunie, un tribunal din RDP a condamnat doi britanici – Aiden Aslin şi Shaun Pinner – şi un marocan, Brahim Saadoun, la moarte pentru ”activităţi mercenare”, după ce au fost luaţi prizonieri de către forţele ruse. Avocaţii lor spun că vor face recurs, sentinţa fiind pronunţată după un proces grăbit fără juriu şi fără acces pentru mass-media independentă sau internaţională
Nu este clar ce ar însemna pentru bărbaţi noile legi – subliniate într-o versiune actualizată a codului executiv penal al regiunii separatiste care a fost publicată pe site-ul legislativului entităţii separatiste. Avocaţii lor nu au fost imediat disponibili pentru declaraţii.
Noul cod penal, în vigoare de vineri, prevede că pedeapsa cu moartea ar trebui să fie aplicată prin împuşcare, iar liderul republicii separatiste pro-ruse are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte acordarea de graţiere oricăror condamnaţi la moarte.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat, joi, că a emis un ordin Rusiei pentru a se asigura că bărbaţii nu riscă pedeapsa cu moartea. Kremlinul a motivat că nu este obligat să respecte deciziile CEDO, din care Rusia s-a retras de când a lansat invazia asupra Ucrainei, pe 24 februarie.
Liderii din RPD şi din Republica Populară Lugansk,