În cele trei zile în care sunt anunțate temperaturi extrem de ridicate, care vor depăși 37-38 de grade în aer, vor fi luate măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță. Anunţul a fost făcut de CFR Călători care a decis să reducerea vitezei dacă temperatura în șine depășește 50 de grade.
Potrivit unui comunicat al CFR SA, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea, în regiunile aflate sub atenționare de Cod galben și Cod portocaliu, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei.
Viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă cu 20-30 km/h față de viteza normală
În intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade C, pe anumite intervale de stații, unde situația o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.
Aceaste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară pentru astfel de situații speciale, transmite CFR SA.
CFR SA anunță că va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic.
De asemenea, CFR SA recomandă oamenilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet.