Unii localnici se mândresc spunând că mai sunt doar trei motoare electrice de acest fel în lume, dar nici unul funcţional. Alţii spun că este unic în România. Cert este că, realizat de inginerii austrieci ai renumitei firme Ganz din Budapesta, motorul electric al bazinului cu valuri din Băile 1 Mai a fost declarat „mort” în 2010.
„Toată lumea spunea că e vechi, că nu merită, că nu mai poate fi repornit… A fost o ambiţie de-a mea să îl punem în funcţiune, pentru că, inaugurat în 1890, ţine de istoria staţiunii. Era păcat să nu-l reabilităm şi să-l arătăm turiştilor”, spune primarul de Sânmartin, Cristian Laza. Care pregăteşte repornirea agregatului pentru luna iulie…
Marea din Băile 1 Mai
Pentru cei suficient de maturi ca să mai fi prins în funcţiune motorul ce punea în mişcare apa din bazinul principal al Ştrandului cu valuri din Băile 1 Mai amintirea este emoţionantă. Alarma care anunţa deşteptarea huidumei de fier făcea mămicile să alerge la bazin ca să îşi scoată copiii din apă, iar tinerii să îşi caute un loc cât mai bun pentru a se bucura de marea pusă în mişcare electric.
Motorul construit în 1889 de inginerii firmei Ganz din Ungaria, pus în funcţiune în ştrand în 1890, uruia plesnind din curele de transmisii şi roţi dinţate, transformând treptat undele din apă în valuri tot mai mari. „Era o adevărată provocare să-l porneşti. Electricianul intra la motor, în camera tehnică, cu mănuşi de cauciuc şi bocanci de protecţie ca să rotească întrerupătorul”, povesteşte fostul primar de Sânmartin, Dorel Crăciun (foto).
Ulterior, în 2004, instalaţia a intrat într-un proces de modernizare, iar pornirea s-a făcut la buton. Având în vedere consumul mare de curent electric,