Deputatul AUR Ciprian-Titi Stoica a întreprins o vizită la prima ediție a târgului „Produs în Banat”, care a avut loc în Timișoara. Deputatul a discutat cu producătorii locali prezenți la eveniment, care, susține el, nu sunt încurajați să se dezvolte și să-și valorifice producția. Stoica îndeamnă românii să cumpere produsele țăranilor români nu doar în cadrul unor evenimente speciale, ci în fiecare zi.
„Din păcate, producătorii locali sunt un mijloc de subzistență fără de care nu ne-am putea asigura un trai decent în condițiile crizei financiare pe care o traversăm. Scumpirile masive reprezintă piedici enorme în dezvoltarea comerțului local, cât și în traiul nostru de zi cu zi. Am purtat discuții constructive, încercând să înțeleg care sunt problemele pe care producătorii le întâmpină și ce am putea face noi ca stat să le rezolvăm!„, a declarat deputatul AUR Ciprian-Titi Stoica.
Târgul „Produs in Banat” a adus în fața timisorenilor producatori care au expus: miere, dulceață, uleiuri, siropuri, mezeluri, brânzeturi, prăjituri, sucuri naturale, dar și bijuterii și accesorii, piese de mobilier, cosmetice, lavanda și multe altele.