O mamă din Kentucky, SUA, a ajuns să țină subiectele publicațiilor din întreaga lume după ce a dat naștere singură celui de-al șaselea copil al ei în mașină. Heather Skaats (34 de ani) era deja la a șasea sarcină și, cunoscându-și bine corpul, deși avea mici contracții și mai ales pentru că avea data estimativă a nașterii peste trei săptămâni, își vedea de viața ei obișnuită, având grijă de cei cinci copii ai ei și hrănindu-și caii de la fermă. Așa că atunci când a plecat la cumpărături duminică alături de copiii ei nu și-a imaginat nicio secundă că nașterea în apă acasă, așa cum și-o plănuise, nu va mai avea loc.
Heather povestește pentru Today că a început să resimtă contracțiile din ce în ce mai puternice în timp ce conducea și, gonind a să ajungă acasă cât mai repede, a simțit că nu mai poate și a tras pe dreapta. Și-a calmat copiii spunându-le că va fi totul bine, și-a sunat soțul și apoi s-a dus în iarbă și s-a lăsat pe vine. ”Mi-am pus mâna jos și i-am simțit capul copilului. Nici măcar nu a fost nevoie să împing. Eram la telefon cu Nick, soțul meu și 20 de secunde mai târziu, iată-l, era acolo! Fiul nostru!”
A prins bebelușul de 3200 de grame, care a deschis ochii și a început să plângă. Cu placenta încă atașată, mama a intrat în mașină și le-a prezentat copiilor noul frățior. Copiii cu vârste între 2 și 13 ani au fost șocați. Acasă, fiica cea mare a ajutat-o să elimine placenta până ce a venit și moașa. Heather povestește că îți amintește cum moașa, șocată și ea, aduna firele de iarbă de pe bebeluș.