ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Am cunoscut-o pe Elena Solunca pe la mijlocul anilor ‘90. Prima
impresie a fost cu totul deosebită, fiind marcat de remarcabila ei
capacitate de a trece cu o uimitoare ușurință prin cele mai diferite
subiecte discutate. Am înțeles atunci că orice temă, orice abordare a
unui subiect, chiar și filosofic, depinde de capacitatea vorbitorului de
a sintetiza explicativ noțiunea dezbătută.
Pentru prima dată, datorită
doamnei Solunca, filosofia nu mi-a mai părut a fi o neîntreruptă
înșiruire de axiome enigmatice, care refuză pătimaș să se lase
explicate într-o altă terminologie. Citind filosofie, chiar dacă îmi
însușeam cunoașterea teoretică, mă gândeam că mi-ar fi imposibil să
povestesc cuiva tot ceea ce aflam prin acele cărți, pe care le vedeam ca
o artă abstractă, nebuloasă și impracticabilă la nivelul unei
elementare experiențe de viață. Din acest motiv, întâlnirea cu doamna
Solunca a fost pentru mine esențială, deschizându-mi drumul către
conștientizarea ideii că există o explicație și o logică în tot ceea ce
mintea omenească poată să definească drept normă, în dorința de a
consemna tot ceea ce ne interesează sau ne preocupă.
Credeam, influențat de multe dintre curentele actuale de gândire, că
ruptura dintre filosofie și teologie este definitivă. Se părea că prin
obsesia unui modernism cu orice preț, care accentuează unilateral doar
componenta secularizantă a speculației filosofice, această ruptură este
ireparabilă. Cu prețul că filosofia devine irevocabil o simplă gnoză, în
înțelesul elementar al termenului, lipsită de trăire, impracticabilă în
viață și pe veșnicie familiară doar unei mici elite preocupate de
simple exerciții intelectuale. De aici și dificultatea mea de a mă
apropia cu inima de ceea ce citeam. Elena Solunca avea darul de a
reintegra filosofia în viață, de a o explica practic, eliberând-o de
constrângerea speculației fără utilitate imediată. Mai mult, ea avea
curajul de a integra cunoașterea teoretică în spațiul teologic, cel al
Sfinților Părinți, îmbinând eficient și elegant experiența practică cu
cea teoretică. Astfel, filosofia redevine viabilă, trăită, act al
credinței, fiind apropiată de experiența revelată, care ne apropie de
Dumnezeu.
O vizitam pe Elena Solunca în biroul ei de la Academia Română,
găsind-o mereu în fața unui computer cu un ecran uriaș. Avea o putere de
muncă exemplară, era neobosită și mereu entuziastă. Îi ceream sfatul
având siguranța unui răspuns corect, răspicat și fără ezitare sincer. Se
oferea să ajute cu o dezinvoltură pe care majoritatea dintre noi am
uitat-o astăzi, bucuroasă de a împărți cu prieteni experiența personală,
de a parcurge împreună un drum spiritual pe care nu dorea să-l continue
singură.