România ar putea ajunge să plătească amenzi de 30.000 euro pe zi pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a închide depozitele de deșeuri periculoase. Opt asemenea locuri sunt în Bihor, județul cu cele mai multe depozite contaminate.
Toate trebuiau închise și ecologizate până cel târziu în 2009, fiindcă sunt un pericol pentru mediu și pentru cetățenii care se învecinează cu ele. 13 ani mai târziu, autoritățile încă bat pasul pe loc.
Depozite „istorice”
În 2016, Comisia Europeană a reclamat România la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pentru că nu și-a îndeplinit o obligație asumată la aderarea în spațiul european: închiderea, până cel târziu în 2009, a depozitelor de deșeuri de pe teritoriul țării. Unele dintre acestea erau foste gropi de gunoaie ale orașelor, iar altele erau burdușite cu deșeuri periculoase, „moșteniri” rămase de pe vremea întreprinderilor comuniste.
Când a început procesul, 68 de depozite erau necurățate, opt dintre acestea fiind pe harta Bihorului. Este vorba de cinci batale cu reziduuri petroliere din Suplacu de Barcău și Derna (foto jos), care au aparținut defunctelor rafinării Petrol Derna și Petrolsub, două depozite cu șlam ale fostei fabrici Alumina din Oradea, și un depozit cu două batale al fabricii de produse chimice Sinteza.
Țară la judecată
Pe 18 octombrie 2018, România a pierdut procesul la CJUE, dar atunci nu s-au stabilit penalități. Pe 12 noiembrie 2021, constatând că în continuare 42 de depozite dintre cele 68 nu sunt ecologizate, Comisia a deschis un nou proces, pentru infringement, cerând judecătorilor să oblige țara să plătească o amendă de 29.781 euro / zi de la data pronunțării primei hotărâri. Acest proces este încă în fază incipientă, dar România are mari șanse să fie pusă la plată pentru că,