Exmatriculare pentru păr vopsit, dar nota scazută la purtare pentru droguri! Se întâmplă la o școală din București!
Inspectoratul Școlar București face verificări la Școala Gimnazială nr. 194 din Capitală, după ce Asociația Elevilor din București și Ilfov a reclamat faptul că regulamentul intern al instituției prevede măsuri drastice pentru elevii care vin la școală cu părul vopsit. În schimb, pentru elevii care au în posesia lor droguri, alcool sau arme, regulamentul prevede doar scăderea notei la purtare.
Foto: scoala194.ro
„Ţinuta vestimentară şi capilară a elevelor va fi îngrijită (părul tuns scurt sau lung, dar legat şi pieptănat). Nu se admite părul vopsit. Elevele şi elevii care îşi vopsesc părul vor fi sancţionaţi până la eliminarea din şcoală şi chiar mutarea la altă şcoală. Fustă nu trebuie să fie foarte scurtă (cu mai mult de 5-6 cm deasupra genunchiului). Elevele nu vor avea sprâncene pensate, nu se vor farda (ruj, ojă, fond de ten, rimel etc). Nu se recomandă încălţăminte cu talpă înaltă, această punând în pericol dezvoltarea normală a copilului”, se arată în regulamentul intern al unităţii şcolare, potrivit Libertatea.
Pentru elevii care consumă droguri, alcool sau au în posesie arme, regulamentul prevede doar scăderea notei la purtare. Elevii din ciclul primar vor avea un punct scăzut la purtare la prima abatere, iar la a doua abatere se scad două puncte. În ciclul gimnazial sunt aceleaşi reguli, singura diferenţă fiind fată de faptul că se scad trei puncte în cazul în care acţiunea se repetă.
„Aceleaşi sancţiuni ca în cazul introducerii de droguri în şcoală sunt valabile şi în cazul în care un elev introduce şi/sau să face uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice,