Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, la Palatul Parlamentului, o dezbatere cu tema „Cum readucem AUR-ul în sportul românesc?”. Evenimentul a fost moderat de Marius Avram, fost arbitru internațional și președinte al Comisiei pentru sport din cadrul partidului.
„Sănătatea trebuie să pornească de la prevenție. Dacă nu mai avem cetățeni sănătoși, daca nu investim în copiii noștri, dacă sunt probleme de obezitate, dacă stăm prea mult în fața telefoanelor și a ecranelor, unde vom ajunge? Nu medalia trebuie să fie obiectivul, ci consecința faptului că avem o națiune sănătoasă. Noi nu vrem să investim în naturalizări, în importul de medalii. Acela este un aur fals. Putem avea o națiune sănătoasă doar dacă avem sport de masă”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
„Activitatea sportivă există, dar șchioapătă foarte tare. Fondurile pentru sport au scăzut an de an, indiferent de ce spune domnul ministru. Este o subfinanțare programată. Apoi, toată lumea se focusează pe interese mai mult sau mai puțin bune care <<dau bine la presă>>, dar am neglijat cu totul partea de sport la nivel local si la nivelul școlilor. Nu în ultimul rând, primăria trebuie să fie un sprijinitor, pe bază de criterii, pentru toate cluburile și structurile sportive care își doresc să facă sport, iar asta să genereze competiție”, a arătat Florin Florea, fost președinte al Federației Române de Atletism în perioada 2017 – 2021.
„Trebuie să existe o strategie națională în sport, la care fiecare dintre noi să punem umărul. Am convingerea că, în viitorul apropiat, lucrurile se vor omogeniza și, împreună, vom reclădi aurul de care are nevoie Țara Românească. Situația de la Federația Română de Gimnastică este regretabilă și sperăm să nu se mai repete așa ceva”, a subliniat Ioan Silviu Suciu, vicepreședintele Federației Române de Gimnastică.
Participanții la dezbatere au concluzionat că România trebuie să aibă o strategie pe sport, integrată într-o strategie națională care vizează educația. În ultimii 32 de ani, acest domeniu a fost complet abandonat, iar statul român a dispărut real din planificarea, organizarea și finanțarea domeniului.