Legea obligă toate cadrele didactice să treacă anual printr-o evaluare psihologică, pentru a atesta că sunt apte să le predea elevilor. Şcolile au libertatea să angajeze specialiştii care să facă aceste evaluări, pe care le plătesc din bugetele proprii.
În Beiuş, toate cadrele didactice sunt evaluate de aceeaşi psihologă, soţia unui consilier local PNL, motiv pentru care unii localnici se întreabă dacă nu cumva contractele au fost cu dedicaţie…
Trăiască partidul!
Profesor de sport în Oradea, Cristian Bugle este unul dintre cei 9 consilieri PNL aleşi în Beiuş în septembrie 2020. În aceeaşi lună, profesorul a mai avut un succes datorat carnetului de partid, fiind numit director la Şcoala Gimnazială nr. 16 din Oradea, post pe care ulterior l-a câştigat prin concurs, ca unic candidat.
Norocul liberalului este că, din cauza pandemiei, şedinţele de Consiliu Local se ţin online, aşa că poate participa la întruniri din biroul de director. De altfel, Bugle nici n-a locuit în Beiuş, fiind născut în Ştei. În schimb, e însurat cu o beiuşancă şi, ca să poată candida, şi-a stabilit domiciliul acasă la soacră. În realitate, însă, soţii Bugle locuiesc în Oradea, unde şi lucrează.
Totuşi, alte lucruri care îl vizează pe consilier au atras recent atenţia. „Soţia lui evaluează psihologic toate cadrele didactice din Beiuş. După ce directorii şcolilor din Beiuş au fost instalaţi prin concursuri organizate de PNL, acum contractele se fac pe linie de partid”, acuză un beiuşean care a reclamat BIHOREANULUI situaţia nu pentru că ar fi ilegală, ci mai degrabă imorală.
„Până acum, la Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş, de exemplu, evaluările se făceau cu un alt psiholog. De când directoare este Adina Cioloş, membră PNL, le face doamna Bugle, care are contracte cu toate unităţile de învăţământ din oraş”,