Fostul director economic al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor, PSD-istul Liviu Sabău Popa este mai „disciplinat” decât pe vremea când era angajat al instituţiei.
Deşi din 8 martie nu mai are nicio relaţie de muncă cu SAJ, contractul fiindu-i desfăcut în baza unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, fiindcă în 2019 obţinuse ilegal funcţia, şi tot din ziua respectivă director economic este o angajată care înainte cu o lună a câştigat un concurs pe post, PSD-istul continuă să se prezinte la SAJ Bihor aproape zilnic, „mult mai des decât atunci când era angajat”, după cum zic oamenii din instituţie.
Distractiv e că, la fel ca atunci când deţinea funcţia, Sabău Popa nu face nimic, doar stă în fostul său birou, uneori şi 8 ore pe zi, nederanjat de nimeni.
Motivul penibilului comportament e că ar vrea să-şi demonstreze ataşamentul faţă de locul de muncă în instanţele de judecată, după ce a intentat la Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea nu mai puţin de 8 procese pentru a-şi păstra funcţia şi, implicit, salariul de 1.500 euro.
După cum a aflat Bihorel, conducerea SAJ Bihor l-a notificat în scris, oficial, că nu mai este angajat şi i-a cerut să predea bunurile, dar deocamdată fără rezultat. Aşa că în curând PSD-istul care se ţine cu atâta sârg de scaun ar putea fi dat afară cu sirenă şi girofar.
De Poliţie, nu de Ambulanţă, deşi unii zic că e caz patologic…