Zeci de mii de ucraineni, îngroziți de ceea ce se întâmplă în țara lor, au intrat în România pe la punctul de trecere a frontierei Vama Siret în primele zile ale lunii martie. În ciuda acestei situații disperate, puțini demnitari s-au grăbit să se implice în a le întinde o mână de ajutor refugiaților. Dar, există și excepții. Dorel Acatrinei, deputat AUR de Suceava, a fost primul politician care s-a grăbit să ajungă cât mai repede la Vama Siret pentru a le oferi acestor oameni tot ajutorul de care au nevoie: de la alimente și cazare, până la sprijin instituțional, scrie Curierul Satelor.
Acatrinei a declarat că România trebuie să le ofere acestor refugiați, majoritatea femei și copiii, tot sprijinul de care au nevoie. „Atitudinea României ar trebui să fie una prietenoasă pentru că sunt vecinii noștri. Poate să fie și mai promptă la momentul actual. Sub nicio formă România nu va fi implicată într-un conflict”, a punctat acesta.
Deputatul AUR și-a pus la dispoziție toate resursele de care dispune pentru a se face util:
„Cabinetul meu parlamentar și eu îi putem ajuta pe tot ce înseamnă instituții de stat. Din momentul în care intră în România. Oamenii ăștia poate chiar nu știu unde merg. Nu au o direcție, să știți. Trebuie să ne gândim cum putem să-i ajutăm din toate punctele de vedere. Cu cazare, cu o masă caldă, cu destinația pe care vrea să o urmeze. Astăzi, mâine, poimâine voi fi aici. Nici noi nu suntem bucuroși pentru toată situația creată la frontiera noastră”, a mai spus Dorel Acatrinei, deputat AUR de Suceava.