Peste 11 lei pe litru de benzină la pompe, în vestul țării! Șoferii stau la cozi uriașe

Sursa foto: ebihoreanul.ro

Previziunile specialiștilor din ultima vreme s-au adeverit. Preţul la benzină şi motorină a atins astăzi valori record în judeţul Bihor: 11,10 lei/litru şi este posibil ca acest preţ să crească şi mai mult în următoarele zile.

Potrivit presei locale, în cursul zilei de azi șoferii au semnalat scumpiri la mai multe benzinării din judeţul Bihor, acolo unde prețul la benzină și motorină a ajuns şi la 9 lei/litru.

Totuși, recordul este deținut de benzinăria Mol din Beiuș, unde prețul pentru un litru de combustibil a ajuns la 11,10 lei în doar câteva minute.

Mai exact, miercuri, înainte de ora 14:00, cea mai scumpă benzină standard se vindea cu 7,67 lei/litru, la Gazprom. Cel mai mic preț era la Rompetrol, unde un litru de benzină costa cu aproape 50 de bani mai puți, 7,26 lei.

Între timp, în Oradea, prețurile pentru benzină și motorină standard continuă să fie sub 8 lei/litrul.

Luați prin surprindere, șoferii au stat la cozi care se întind chiar și pe mai mult de 100 de metri pentru a mai putea prinde un preţ bun la benzină şi motorină.

Cozi mari au fost semnalate la majoritatea benzinăriilor din Oradea, traficul în zona acestora fiind serios îngreunat, scrie antena3.ro.

Comentarii

comentarii

 » sursa: ziuadevest.ro