Preţurile benzinei, motorinei şi GPL-ului sunt în creştere, inclusiv în Bihor. La benzinăriile din Oradea, şoferii au format, miercuri, cozi imense, căci, aşa cum au mărturisit câţiva dintre ei BIHOREANULUI, se tem că, în curând, combustibilul va fi şi mai scump.
Cozi pe şosele
Miercuri, la benzinăria MOL de pe Ştefan cel Mare, de la ieşirea din oraş spre Satu Mare, numărul maşinilor care stăteau la coadă s-a dublat, de la 20 la 40, în doar circa 10 minute. Şirul de autoturisme ajungea până-n şosea. „Ne-am pus la coadă cum am ieşit de la lucru, pentru că am auzit că de la noapte se scumpeşte motorina”, i-a spus un şofer reporterului BIHOREANULUI.
Un tânăr student a spus, la rându-i: „Fac plinul preventiv, pentru că nu mai ştiu la ce să mă aştept de la ţara asta”. Un alt şofer a afirmat: „Vă daţi seama cum vor exploda de acum preţurile…”.
La MOL de pe Ştefan cel Mare, un litru de benzină 95 se vindea, miercuri după amiaza, cu 7,65 lei, motorina cu 7,76 lei, iar GPL cu 3,71 lei.
La Petrom, benzină cu 7,5 lei
Cozi şi mai mari s-au format la benzinăria Petrom de pe strada Matei Corvin.
În jurul orei 16, şirul de maşini se întindea până la sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Ion Bogdan.
La Petrom, în Oradea, preţurile erau: 7,52 lei litrul de benzină 95, 7,61 lei motorina, iar 3,69 GPL.
Mulţi şoferi s-au dus şi la benzinăriile de pe bulevardul Decebal din Oradea. La OMW-ul de pe acest bulevard un litru de benzină 95 costa, miercuri după amiaza, 7,65 lei, iar combustibilul Diesel 7,74 lei.
În luna ianuarie a acestui an,