Av. Elena Radu: Identitatea digitală se implementează deja în România. Monitorizarea în masă va deveni regulă


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Părea de domeniul SF, părea imposibil în România, dar uite că a devenit realitate. Ieri scriam despre Craiova și proiectul de supraveghere video care se va implementa și care va face Craiova „smart city”. Nu erau prea multe detalii în studiul de fezabilitate. Pentru unii nu părea, probabil, mare lucru dacă se instalează niște camere de supraveghere în tot orașul.

Azi vă prezint Clujul („noroc” cu înlocuirea drapelului românesc cu cel ucrainian, că altfel nici nu mă gândeam să caut).

Nu știu dacă au citit-o clujenii, iar dacă au citit-o, nu știu cât au înțeles din ea.

Noi percepem digitalizarea ca fiind o modalitate de a transmite cereri către instituțiile publice pe e-mail și a primi răspunsul la fel. Însă, digitalizarea înseamnă mai mult de atât.

Am citit, de curiozitate, această Strategie. Multă informație, mulți termeni tehnici, greu de înțeles, inclusiv pentru mine. Am apelat la un specialist să mă lămurească cu privire la unele aspecte.

Ceea ce mi-a atras atenția este identitatea electronică (digitală), colectare date, creare baze de date, senzori de colectare date, ”smart city” ”oraș inteligent” și nu numai.

Smart living/ Integrarea tehnologiilor digitale în viața comunității:

SĂNĂTATEA PUBLICĂ DIGITALĂ (E-HEALTH): Problemele de sănătate publică ar trebui să ocupe un loc important în planurile instituțiilor publice, cu accent pe creșterea calității vieții, accesarea mai facilă a serviciilor de sănătate și pregătirea sistemului de sănătate pentru evenimente neprevăzute.

Digitalizarea va viza trei direcții principale (sincronizate cu prioritățile European Institute of Innovation & Technology – Health):

Digitalizarea informațiilor personale legate de starea de sănătate și integrarea cu identitatea digitală a locuitorilor orașului Cluj-Napoca, pentru promovarea și suportul unor vieți mai sănătoase (managementul propriei stări de sănătate);

Transformarea digitală a serviciilor de sănătate – digitalizarea și conectarea diverselor componente ale sistemului local de sănătate vor viza forța de muncă din domeniul sănătății (suport electronic pentru activitatea lor zilnică și dezvoltarea lor profesională continuă), precum și poziționarea locuinței și a locului de muncă drept locații de accesare electronică a serviciilor de sănătate;

Digitalizarea și managementul datelor relevante pentru starea de sănătate – mediu, planificare urbană, calitatea aerului, a apei, a solului, demografie, spații verzi.

MOBILITATEA: Este importantă aducerea sub aceeași umbrelă a tuturor datelor și serviciilor de mobilitate, crearea unor servicii online care să poată interconecta diferitele forme de mobilitate (transport în comun, park&ride, bike sharing, car sharing, pietonal) și pregătirea pentru implementarea infrastructurii pentru mașinile autonome, cu proiecte pilot, pentru impunerea Clujului ca cel mai potrivit oraș din România pentru astfel de investiții.

ORAȘUL INTELIGENT: Cantitatea de date generată de NUMĂRUL DIN CE ÎN CE MAI MARE DE SENZORI ȘI DISPOZITIVE DE MĂSURARE este într-o creștere exponențială.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro