Cei care și-au tot amânat nunta în pandemie, din cauza restricțiilor, sunt loviți acum de scumpirile în lanț. Costurile pentru organizarea unei petreceri de nuntă au crescut simțitor.
Larisa a fost nevoită să-și amâne petrecerea de nuntă de 3 ori, în ultimii 2 ani. Pentru că nu mai avea răbdare, anul trecut și-a luat partenerul de mână și s-au cununat și civil, și religios, în plin val de restricții. Doar că bucuria lor nu a fost completă. Au făcut totul într-un mediu restrâns, iar lipsa petrecerii de nuntă le-a lăsat un gust amar. Așa că s-au hotărât să o organizeze în această vară. Pe lângă incertitudinile legate de restricții, mirii au acum emoții și în privința costurilor.
„Am avut rezervată sala pentru nuntă, însă vom resimți mai ales acolo scumpirile din această perioadă, deoarece avem un contract în care este stipulat că prețul îl stabilim cu circa o lună înainte de eveniment, ceea ce înseamnă că undeva prin luna iunie vom afla cât vom avea de plătit. Contractul de prăjituri, unde, din nou, vorbim despre o cantitate mai mare, se va resimți. Inclusiv pe invitații de nuntă, pe mărturii, pe absolut tot (vom da mai mult – n.r.). Ce acum un an, doi luam la un leu și 20 de bani, acum trece de un leu și 60 de bani”, explică mireasa, Larisa Hotca.
Cât este meniul de nuntă
Fiecare restaurant și-a stabilit propriile reguli, în perioada pandemiei. La o sală de nunți din Baia Mare, meniul de nuntă se plătește după eveniment.
„Prețurile au crescut cu aproximativ 15 la sută, asta înseamnă că în momentul de față, prețul pentru un meniu de nuntă începe de undeva în jurul sumei de 175 de lei și asta crește în funcție de ceea ce își aleg și mirii”,