Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit şi doi bărbaţi, de 23 şi 35 de ani, au fost transportaţi la un spital din capitală în urma unui accident rutier între două autoturisme produs luni pe DJ 401, între localităţile Floreşti şi Stoeneşti.
„În această seară, pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină pe DJ 401 A, între localităţile Floreşti şi Stoeneşti în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Gărzii de Intervenţie Roata de Jos, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, o descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu. Echipajele de salvatori au găsit la faţa locului două autoturisme răsturnate în afara părţii carosabile. Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost găsit încarcerat într-unul dintre autoturisme, fiind nevoie de accesoriile specifice pentru a putea fi extras. Acesta se afla în stop cardiorespirator şi i s-au efectuat manevrele de resuscitare, dar, din păcate, în urmă cu câteva minute a fost declarat decesul”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Un tânăr în vârstă de 18 ani a murit şi doi bărbaţi, de 23 şi 35 de ani, au fost transportaţi la un spital din capitală în urma unui accident rutier între două autoturisme. Foto: ISU Giurgiu
Alţi doi tineri, cu vârste de 23 şi 35 de ani, conştienţi, au fost transportaţi de paramedicii SMURD la un spital din capitală.
Pompierii acţionează pentru sablarea părţii carosabile.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile în care a avut loc accidentul, potrivit Agerpres.
Alţi doi tineri, cu vârste de 23 şi 35 de ani, » sursa: www.digi24.ro