Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunţat că va merge „în curând” la Moscova pentru discuţii cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în încercarea de a dezamorsa criza din jurul Ucrainei, notează AFP, citată de Agerpres.
Olaf Scholz
„Voi merge în Statele Unite”, la 7 februarie, unde este programată o întâlnire cu preşedintele Joe Biden, „Iar în curând voi merge şi la Moscova pentru discuţii” cu privire la criza ruso-ucraineană, a declarat Olaf Scholz la postul public de televiziune ZDF.
El nu a dat o dată precisă, dar a asigurat că o „întâlnire a fost stabilită şi că va avea loc în curând”.
„Trebuie să existe o politică coordonată în ce priveşte UE şi NATO” pe această temă, a insistat liderul social-democrat.
„Situaţia este foarte gravă şi nu putem ignora faptul că un număr mare de soldaţi sunt desfăşuraţi la frontiera ucraineană, ceea ce face posibilă o astfel de intervenţie militară” a Rusiei împotriva Ucrainei, a mai adăugat Olaf Scholz.
Şeful guvernului german a respins criticile tot mai insistente la adresa Germaniei, acuzată că este prea conciliantă faţă de Kremlin, în special refuzând să livreze arme Ucrainei.
El a reiterat că Rusia va plăti „un preţ foarte mare” în cazul unei agresiuni. „Aliaţii noştri ştiu foarte bine ce aducem”, a spus Olaf Scholz. Germania este ţara „care a oferit cel mai important ajutor Ucrainei în ultimii ani cu aproape două miliarde de euro” sprijin economic, a ţinut să adauge cancelarul federal.
Olaf Scholz a mai afirmat că nu este influenţat de predecesorul său social-democrat la cancelarie, Gerhard Schroeder (1998-2005), astăzi unul dintre liderii controversatului gazoduct germano-rus Nord Stream 2 şi apărător înfocat al poziţiilor Kremlinului în criza ucraineană.
„Nu i-am cerut niciun sfat şi nici el nu mi-a dat vreunul”,