Emiratele Arabe Unite au anunțat luni că au interceptat o rachetă balistică lansată de mișcarea Houthi din Yemen, care este aliniată Iranului. Atacul a avut loc în timpul primei vizite oficiale ale președintelui israelian Isaac Herzog în centrul economic și turistic din Golf, transmite Reuters.
Washingtonul a condamnat atacul, al treilea împotriva EAU, aliat al Statelor Unite, în ultimele două săptămâni.
Atacurile cu rachetă marchează o escaladare a războiului din Yemen dintre mișcarea Houthi și coaliția condusă de saudiți, din care fac parte și Emiratele.
Un oficial de rang înalt din Emirate a descris atacurile ca fiind provocări „inutile” care vor fi gestionate pentru a salvgarda securitatea națională și suveranitatea. „Cei care testează EAU greșesc”, a scris, pe Twitter, Anwar Gargash.
Ministerul de apărare a spus că ultimul atac cu rachete a fost interceptat la 20 de minute după miezul nopții și că resturile au căzut într-o zonă nelocuită. Nu a spus dacă racheta a fost țintită spre Abu Dhabi sau Dubai, care găzduiește o expoziție internațională.
Incidentul vine în timp ce președintele israelian vizitează Abu Dhabi, unde a discutat despre securitate și relații bilaterale cu prințul moștenitor şeicul Mohammed bin Zayed.
Herzog a petrecut noaptea în Abu Dhabi, a declarat un oficial israelian pentru Reuters. Acesta urmează să viziteze Expo 2020 Dubai luni.
Herzog îşi va continua vizita aşa cum a fost planificat. „Preşedintele a fost informat cu privire la detaliile incidentului. Nu a fost reprezentat un pericol şi nici nu reprezintă un pericol pentru preşedinte şi delegaţia sa”,