Nicușor Dan: Vestea bună e că am început ziua cu 20% autobuze, troleibuze, tramvaie în traseu și am sfârșit-o cu aproape 40%

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a declarat, luni seară, la Digi24 că s-a încheiat prima rundă de negocieri între consiliul de administrație al STB și sindicatele mai mici iar de la ora 20:00 erau în desfășurare discuții cu sindicatul majoritar din societatea de transport în comun București. El spune că „vestea bună” este că luni seara erau în circulație 40% dintre autobuzele, troleibuzele și tramvaiele STB, care, speră el, se vor regăsi pe traseu și începând de marți dimineață.

„În seara asta s-a terminat prima rundă (de negocieri-n.red.) între consiliul de administrație al STB, organul executiv, și sindicatele mai mici. Începând de la ora 20:00 are loc o discuție între consiliul de administrație al STB și sindicatul majoritar din STB, care, conform deciziei din instanță, este organizatorul grevei.

Veste bună a zilei de azi este că am început cu cam 20% autobuze, troleibuze, tramvaie în traseu și am sfârșit-o cu aproape 40%. Sunt tot mai mulți șoferi și vatmani care înțeleg că această aventură trebuie să se sfârșească.

Sper să existe decizia rațională în urma discuției care are loc în seara asta, asttfel încât greva să se oprească începând de mâine și toate discuțiile de natură sindicală care sunt absolut legitime să se poarte într-un cadru civilizat, fără ca bucureștenii să aibă de suferit”, a declarat Nicușor Dan.

Primarul general spune că demiterea directorului general al STB ține de consiliul de administrație și nu consideră că se va întâmpla acest lucru.

„Practic, nu văd să se întâmple lucrul ăsta. Chiar în contractul colectiv de muncă, cel care guvernează relația între conducerea societății și sindicat este un articol special care spune că nici sindicatul nu poate să ceară demiterea directorului companiei, nici conducerea companiei nu poate să ceară demiterea directorului sindical.

 » sursa: www.digi24.ro