Fetița care îl adoră pe Spider-Man a „rupt” internetul
Diamond Jackson, un fotograf profesionist care locuiește în Montgomery, Alabama, și mamă a trei fete, a hotărât să îi facă micuței sale de 3 ani, Rose, un cadou special de ziua ei: o ședința foto tematică, pentru care aceasta a avut libertatea de a se costuma în orice personaj își dorește. Alegerea fetiței? Spider-Man!
„Ne plimbam prin supermarket într-o zi și la un moment dat, ea a văzut niște cărți cu Spider-Man și o caserolă”, a mărturisit mama lui Rose pentru TODAY Parents. „Noi nu ne-am uitat niciodată la vreun film sau desen animat cu Spider-Man. Pur și simplu l-a văzut în magazin în acea zi și s-a îndrăgostit de el”, a mai spus femeia, care a fost surprinsă atunci când Rose a vrut să se îmbrace că Spider-Man pentru ședința foto.
Foto: Twitter
„Nu-i place deloc să pozeze”, a explicat mama lui Rose. „În calitate de fotograf, le fac poze fiicelor mele tot timpul, iar ea este cea mai dificilă. Cu toate acestea, în această zi a fost diferit, deoarece făcea ceva ce chiar îi plăcea. A fost ceva natural pentru ea, pentru că asta a vrut cu adevărat să facă. Această ședință foto a fost cu adevărat despre ea și despre dragostea ei pentru Spider-Man”, a mai spus aceasta.
Fotografiile cu micuța Rose costumată în Spider-Man au devenit virale pe Twitter, unde au primit zeci de mii de aprecieri.
- Surse: today.com, thegrio.com, twitter.com