Propunerile NATO pentru negocierile cu Rusia. „Riscul unui conflict este real”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a invitat marți Moscova și partenerii din Alianță la discuții suplimentare cu privire la situația din Ucraina, pe fondul temerilor privind o invazie a acestei țări de către Rusia. NATO este pregătită să continue dialogul, potrivit unui comunicat de presă al Alianței Nord-Atlantice

„Astăzi am invitat Rusia și toți aliații NATO să participe la o serie de reuniuni ale Consiliului NATO-Rusia în viitorul apropiat”, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferință de presă alături de cancelarul german Olaf Scholz.

Apelul la dialog vine după întâlnirea de săptămâna trecută a consiliului NATO-Rusia, care s-a încheiat cu o constatare a diferențelor profunde între Aliați și Moscova privind securitatea în Europa. 

Aceste discuții vor avea ca scop „să abordeze preocupările noastre, dar și să asculte preocupările Rusiei” și să „găsească o cale de urmat pentru a preveni orice atac militar asupra Ucrainei”, a adăugat secretarul general al NATO. 

Jens Stoltenberg şi Olaf Scholz au cerut amândoi Rusiei să înceapă retragerea trupelor ruseşti desfăşurate la graniţa cu Ucraina, o cerere respinsă în timpul dimineţii de Moscova. 

Riscul unui conflict este real

„Astăzi am abordat consolidarea militară a Rusiei în și în jurul Ucrainei, dar și implicațiile pentru securitatea europeană. Riscul unui conflict este real”, a precizat Jens Stoltenberg, subliniind că aliații NATO fac apel la Rusia să se retragă.

Acesta a spus și că orice altă agresiune va veni cu un cost ridicat pentru Moscova. „Transmitem Rusiei un mesaj foarte clar: dacă va decide încă o dată să folosească forța împotriva Ucrainei, va trebui să plătească un preț mare, care constă în sancțiuni economico-financiare și politice”, a avertizat marți Stoltenberg, transmite Anadolu Agency

„NATO este o Alianță defensivă,

 » sursa: www.digi24.ro