Deputatul AUR Lilian Scripnic este un politician aparte, foarte conectat și implicat în viața comunităților locale din județul Galați. Și a demonstrat acest lucru cu prisosință pe tot parcursul anului 2021, când, pe lângă activitatea sa parlamentară de la București, a inițiat o serie de acțiuni caritabile pentru a veni în ajutorul persoanelor nevoiașe.
De-a lungul anului, deputatul AUR a donat 1000 de lei pentru operația la mână a unui tânăr din Galați, viitor medic. De asemenea, a donat 1000 de lei pentru o asociație de vârstnici, a cumpărat o căruță de lemne pentru o familie monoparentală și a dăruit cadouri pentru ziua de naștere a doi copii din familii nevoiașe. De Ziua Copilului, a donat 1000 de lei pentru ca mai mulți copii de la o grădiniță din Galați să se bucure de dulciuri, iar la începutul anului școlar, a participat cu 500 de lei în cadrul acțiunii „Ghiozdănelul”.
De asemenea, Scripnic a organizat o acțiune prin care o oferit o masă caldă sătenilor din Lupele, cel mai depopulat sat din jud Galați, unde doar câteva zeci de oameni mai au domiciliu permanent. Și tot aici, s-a implicat în reparația unor porțiuni de drum, a donat alimente pentru un eveniment organizat cu ocazia Zilei Naționale a României, iar de Crăciun a organizat un concert de colinde.
„Prin toate acțiunile mele, am dorit să ofer ceva oamenilor care se află într-o situație dificilă. Din păcate, în țara noastră, mulți români trăiesc de azi pe mâine. De asemenea, mi-am propus să aduc un zâmbet pe fețele celor mici și m-am implicat în diferite activități de Ziua Copilului și la începutul anului școlar. Sper ca tot mai mulți demnitari să urmeze exemplul parlamentarilor AUR și să se implice în astfel de acțiuni caritabile”, a declarat Lilian Scripnic.