Anul Nou 2022 aduce, mai mult ca niciodată, speranța de vindecare și înnoire, după doi ani în care omenirea a trecut printr-o experiență fără precedent în ultimul secol. Trecerea într-un nou an este însoţită, în ţara noastră, de anumite ceremoniale care cuprind obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în zonele rurale, a căror semnificație străveche este tocmai aceasta: invocarea unui timp al înnoirii și al refacerii.
Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți.
Revelionul „nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul, şi a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie”, scria prof. univ. dr. Ion Ghinoiu – secretar ştiinţific al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, coordonator al Atlasului Etnografic Român, personalitate marcantă a etnologiei româneşti contemporane – în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (apărut la Editura ELION, în 2003). El adăuga că „timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar şi fără întoarcere, este oprit, după 365 de zile, şi întors, precum ceasornicul, de la început”, scrie Agerpres.
Sfinții din calendarul popular, metamorfoze ale anului
Sfinții Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după șansa avută de aceștia la împărțirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece;