Cred că una dintre cele mai importante teme de cercetare și dezbatere academică privind politicile publice este cea referitoare la scopul final al acestora. Din păcate, această discuție de maximă utilitate tocmai pentru publicul larg și pentru decidenții de politici, care se află la baza înțelegerii implicațiilor contractului social (și îndrăznesc să spun chiar a obligațiilor ce decurg din acesta, pentru ambele părți), este mult prea puțin prezentă în spațiul public și în mediile de comunicare.
Majoritatea economiștilor tind să se concentreze pe ideea de maximizare a bunăstării sociale, având în vedere o distribuție existentă a resurselor. Dar, cel mai adesea, interesul lor se canalizează către eficiența economică a variantelor alternative de acțiune, lăsând discuțiile cu privire la egalitate, redistribuire sau libertatea de a alege, în zona confruntării politice. Cu toate acestea, în orice dezbatere actuală privind politicile economice, devine astăzi aproape imposibil să mai separăm eficiența economică de obiectivele privind echitatea socială, pentru că cele mai multe (posibile) ajustări ale politicilor publice implică, din păcate, câștigători și perdanți în rândul membrilor societății.
Chiar dacă deja de mai mulți ani discuția privind modalitatea de apreciere a succesului sau a eșecului oricăreia dintre politicile publice a devenit mai diversificată, în practică, cel mai obișnuit mijloc sau indicator folosit în acest scop rămâne analiza dinamicii creșterii economice, mai exact rata de creștere a PIB-ului real. Aceasta este o soluție comodă dar care pierde din vedere foarte multe aspecte importante pentru societatea modernă și complexă în care trăim, pentru care creșterea PIB-ului real nu este o măsură atât de relevantă din perspectiva creșterii bunăstării sociale. Economiștii știu și recunosc asta de foarte mult timp, ceea ce însă nu îi împiedică să folosească dinamica PIB real ca prescurtare convenabilă, deși evident profund imperfectă.
Interesul inițial al guvernelor în economie,