Aproape jumătate de miliard de euro. Aceasta este suma cu care a fost depășită alocarea regiunii Vest pe Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Asta face ca suma totală contractată în regiune, în actualul exercițiu financiar să ajungă la 1,12 miliarde euro, cu 75% mai mare decât cea prevăzută inițial.
Programul a generat sau urmează să genereze rezultate de care vor beneficia cele aproape 2 milioane de locuitori ai regiunii:
– 115 unități de învățământ construite, reabilitate sau dotate și peste 30.000 de copii și tineri care vor beneficia de condiții de educație la standarde ridicate;
– 17 unități primiri urgențe și tot atâtea ambulatorii reabilitate și dotate, plus 158 de ambulanțe achiziționate;
– Aproape 400 de kilometri de drumuri reabilitate sau modernizate.
– Peste 10.000 de apartamente reabilitate termic;
– 660.000 metri pătrați de spații verzi create sau modernizate;
– Sprijin pentru peste 50.000 de persoane care trăiesc în zone urbane marginalizate;
– Aproape 500 de IMM-uri finanțate și peste 1.700 de locuri de muncă generate.
La nivel de județe, în Timiș au fost contractate 340 de proiecte în valoare totală de 353 milioane de euro; Hunedoara are 260 de proiecte, în valoare de 326 milioane euro; Arad – 161, totalizând 219 milioane de euro, iar Caraș-Severin – 124 de proiecte, în valoare totală de 240 milioane de euro.
În plus, cele patru județe mai au în evaluare sau în faza de precontractare alte 50 de proiecte, în valoare totală de aproape 55 milioane euro.
„A fost un an plin de realizări și provocări pentru ADR Vest. Pe lângă implementarea actualului Program Operațional Regional, care crește în importanță și în valorile care sunt decontate lună de lună,