Primarul Florin Birta – însoţit de viceprimarul Marcel Dragoş, directorul OTL Adrian Revnic şi Şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş – a inaugurat marţi prima linie de tramvai construită în Oradea după Revoluţie.
În premieră naţională
Noua linie de tramvai, cu o lungime de 3,8 kilometri, din care 2,3 kilometri au fost înierbaţi, a costat 11,6 milioane euro fără TVA. Investiţia a fost finanţată aproape total din fonduri europene, 98% din cheluieli fiind acoperite prin POR, iar 2% din bugetul local.
„Începând de mâine, tramvaiele vor circula pe noul traseu, pornind din capăt – Nufărul pe Bulevardul Cantemir, pentru a intra pe lângă Peţa pe noua linie, pe lângă cartierul Ceyrat şi pe Calea Aradului, de unde o linie va merge spre Rogerius pe Bulevardul Decebal, iar cealaltă prin zona centrală”, a declarat primarul Florin Birta, marţi în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în teren.
Potrivit primarului, investiţia ar fi unică în ţară. „Nu cred că în România s-au mai făcut linii de tramvai după anii 90”, a spus Florin Birta. În realitate, în ultimii ani, municipalităţi precum Arad, Timişoara sau Bucureşti au mai investit în extinderi de linii de tramvai, dar numai pe distanţe scurte, de câteva sute de metri.
Traseele liniilor 5 şi 7
Primele curse regulate pe noua linie de tramvai vor avea loc începând de miercuri dimineaţă. „Pe noile linii 5 şi 7 se va circula la interval de 10 minute. Vom vedea gradul de încărcare şi, în funcţie de necesităţi, vom scădea timpii de aşteptare”, a declarat directorul OTL, Adrian Revnic.
Linia de tramvai 5 va urma traseul străzilor: Nufărul, Salca, Ceyrat, Calea Aradului, Piaţa Unirii, Piaţa Emanuil Gojdu, General Magheru, Piaţa Bucureşti,