Soțul Dianei Șoșoacă, pasibil de reținere după un conflict cu o echipă de jurnaliști din Italia

Dumitru Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă, este audiat luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a ajuns pentru ultraj. El este acuzat că a agresat un polițist în urma unui conflict cu o echipă de jurnaliști străini veniți să-i ia un interviu Dianei Șoșoacă.

Incidentul a avut loc vineri seară, la cabinetul de avocatură al Dianei Șoșoacă, unde o echipă de jurnaliști de la postul italian Rai Uno au venit să-i ia un interviu senatoarei.

„În data de 10 decembrie 2021, prin apel 112, o persoană a reclamat că la sediul cabinetului său de avocatură s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanşat un conflict. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti din cadrul Secţiei 4. În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt”, a anunțat luni Poliţia Capitalei.

Diana Şoşoacă a mers luni la sediul Parchetului, alături de un grup de susținători și a acuzat un complot al partidelor parlamentare împotriva ei, pentru a nu fi prezentă la dezbateri în Parlament.

Ea a povestit varianta ei a celor întâmplate vineri la cabinetul ei de avocat și cum s-a petrecut incidentul cu echipa de jurnaliști.

Editor : B.P.

 » sursa: www.digi24.ro