Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a declarat că abia îşi poate stăpâni entuziasmul cu o zi înainte de a decola către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), într-un preludiu la o călătorie mult mai ambiţioasă, în jurul Lunii, cu SpaceX, compania lui Elon Musk, planificată pentru 2023, relatează marți Reuters citată de Agerpres.
Magnat în domeniul modei online şi colecţionar de obiecte de artă, Yusaku Maezawa, în vârstă de 46 de ani, s-a antrenat în ultimele luni la un centru spaţial din apropiere de Moscova şi este la un pas de a deveni primul turist spaţial care ajunge la bordul ISS după mai bine de un deceniu.
Maezawa va zbura spre ISS cu o navă spaţială Soyuz, care va fi lansată miercuri de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, alături de asistentul său, Yozo Hirano, care va documenta călătoria, şi de cosmonautul rus Alexander Misurkin.
— Yusaku Maezawa (MZ) (@yousuckMZ) December 6, 2021
Vorbind din Baikonur înaintea călătoriei sale spaţiale cu durata de 12 zile, Maezawa a declarat că încă din copilărie a visat să zboare în spaţiu.
„Sunt entuziasmat. Mă simt ca un elev de şcoală elementară care abia aşteaptă să plece într-o excursie”, a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă.
„N-am crezut că voi putea ajunge în spaţiu. Obişnuiam să mă uit la cerul înstelat şi la corpurile cereşti. Mă simt norocos să am această oportunitate şi să-mi îndeplinesc în sfârşit visul”, a adăugat el.
【6 days until LaunchuD83DuDE80】
Final check of the Soyuz interior.
Making sure our payload and GoPro cameras are fitted in the right places inside the rocket. It’s really starting to kick in that we are flying soonuD83DuDE06#MZJourneytoSpace pic.twitter.com/RXavxwppVu
— Yusaku Maezawa (MZ) (@yousuckMZ) December 3,