Ajunsă de pomină după ce în toamna anului trecut, când a câştigat al doilea mandat, a dansat pe masă într-o crâşmă pentru a-şi sărbători victoria, dar mai ales după ce în toamna asta a fost încătuşată fiindcă împreună cu soţul ei, a bătut bestial un fost procuror, primăriţa din Brusturi, Livia Bârlău, are noi dureri de cap.
Camera de Conturi Bihor a descoperit în conturile Primăriei o mulţime de nereguli, patronate chiar de primăriţă, care a dispus discreţionar de banii publici în interesul personal, al unor susţinători şi al unor firme plătite pentru lucrări existente doar pe hârtie. Practic, femeia, acum suspendată din funcţie, a folosit banul public cum a avut chef…
Prim-gospodină în arest
Dacă în anii trecuţi, săteni şi consilieri din opoziţia locală care îndrăzneau s-o conteste pe primăriţa PSD-istă erau „cuminţiţi” prin interpuşi, unii trezindu-se bătuţi, cu acareturile incendiate, cu casele şi maşinile vandalizate de persoane necunoscute, în această toamnă prim-gospodina comunei a participat personal la „sancţionarea” unui răzvrătit. Pe 29 septembrie, în magazinul de metalo-chimice al familiei, femeia şi soţul ei l-au bătut crunt pe fostul procuror marghitean Ioan Bodogai, devenit inamic după ce Livia Bârlău îi promisese că-l va angaja în Primărie, dar fără a se ţine de cuvânt. Nu doar că l-a reclamat la Antifraudă pe Petre Bârlău (foto), pentru evaziune cu tractoare la mâna a doua, dar i-a şi învăţat pe consilierii PNL să redacteze plângeri vizând modul abuziv în care e condusă comuna.
La câteva ore după incidentul în urma căruia bărbatul, bătut cu un cleşte din oţel pentru tăiat lanţuri, s-a ales cu capul spart în patru locuri şi cu un picior zdrobit, primăriţa pretindea pe Facebook că nici ea, nici soţul ei nu au asistat la episodul sângeros,