Vladimir Putin amenință România: Caracterul destabilizator şi periculos al acţiunilor americane şi ale altor ţări din NATO în Marea Neagră – 60m.ro

Distribuie acest articol!

Vladimir Putin a făcut apel joi la Uniunea Europeană să restabilească contactele cu Belarus, a anunţat Kremlinul, într-un moment în care Minskul este acuzat de Bruxelles că orchestrează o criză a migraţiei la frontiera sa cu Polonia, relatează AFP.

În cadrul unei convorbiri telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, a doua în două zile, Putin a subliniat „importanţa soluţionării, cât mai curând posibil, a gravei crize a migraţiei, în conformitate cu normele umanitare internaţionale”, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Această soluţionare presupune, potrivit lui Putin, o „restabilire a contactelor între ţările UE şi Belarus”, precizează comunicatul.

Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat deja miercuri la telefon pe tema crizei migraţiei, cancelarul german cerându-i atunci preşedintelui rus „să-şi folosească influenţa şi să acţioneze” împotriva a ceea ce ea a numit „instrumentalizarea” migranţilor de către regimul din Belarus.

Ţările europene au refuzat pentru moment orice discuţie cu Minskul, în pofida îngrijorării tot mai mari a comunităţii internaţionale din cauza acestei crize a migraţiei.

Europenii îl acuză de mai multe săptămâni pe preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, că alimentează criza furnizând vize pentru migranţi şi îndreptându-i spre frontieră, pentru a se răzbuna pe sancţiunile europene.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se aşteaptă la „o extindere a sancţiunilor” la începutul săptămânii viitoare.

Vladimir Putin şi Angela Merkel au mai discutat joi despre conflictul din Ucraina, liderul rus plângându-se de utilizarea dronelor în estul ţării, unde trupele guvernamentale se luptă cu separatiştii proruşi, potrivit Reuters.

De asemenea, preşedintele rus a atras atenţia în discuţia cu Merkel asupra „caracterului destabilizator şi periculos al acţiunilor provocatoare ale forţelor armate americane şi ale altor ţări din NATO în Marea Neagră”, potrivit Kremlinului.


Distribuie acest articol!