Regimul Lukașenko: Polonezilor, vă jucați cu focul! Dacă nu va potoliți, atunci vă vor vorbi bombardierele Tupolev ale Federației Ruse – 60m.ro

Distribuie acest articol!

Un realizator al televiziunii de stat a Belarusului i-a amenințat pe polonezi cu avioanele Tupolev ale Rusiei „dacă nu se potolesc”, în contextul crizei migranților de la frontieră dintre Belarus și Polonia.

„Polonezilor, vă jucați cu focul! Polonezilor, potoliți-vă, America nu va lupta pentru voi! Potoliți-vă, reveniți-vă, nu aveți nicio șansă! Dacă lacrimile copiilor nu vă impresionează, atunci vă vor vorbi bombardierele Tupolev ale Federației Ruse. Puteți să vă aruncați gunoaiele de avioane NATO. Fugiți, polonezilor!”, s-a răstit prezentatorul de la televiziunea națională din Belarus.

Rusia dă vină pe Uniunea Europeană pentru criza migranților de la granița Belarusului cu Polonia și Lituania și a acuzat țările europene că „încearcă să stranguleze Belarusul” cu planurile de închidere a frontierei, relatează Reuters.

Moscova a trimis inclusiv bombardiere strategice care să furnizeze sprijin pentru Belarus și a spus că „speră că europenii responsabili să nu permită să fie atrași într-o spirală periculoasă”.

On behalf of the #Belarusians, we apologize for this idiot, we are ashamed of him ourselves pic.twitter.com/gzJMl9iZ7b

— NEXTA (@nexta_tv) November 11, 2021

În condițiile în care migranți din Orientul Mijlociu, Afganistan și Africa au făcut noi încercări de a pătrunde în Uniunea Europeană pe parcursul nopții, Moscova și-a trimis avioane de lupta să furnizeze sprijin pentru Belarus – două bombardiere strategice Tu-22M3 au fost folosite pentru a testa sistemul defensiv aerian al Belarusului.

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a spus, împreună cu omologul sau bielorus, că speră „că europenii responsabili să nu permită să fie atrași într-o spirală periculoasă”. Ministrul bielorus a adăugat și el că „Rusia și Belarus se sprijină una pe cealaltă, inclusiv dacă va fi cazul unui răspuns comun la activități neprietenoase față de țările noastre”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns la acuzația premierului polonez, conform căreia „sponsorul crizei se află la Moscova”, acuzație pe care a calificat-o drept „absolut iresponsabilă și inacceptabil㔄Este evident că o catastrofă umanitară se petrece în condițiile în care europenii nu sunt dispuși să demonstreze angajamentul la propriile lor valori europene”, a adăugat Peskov.El a mai spus și că, în trecut, „UE a lăsat migranții să între, iar acțiunile de acum sunt direcționate împotriva Minsk-ului”.

„Lukașenko este doar un executant al acestui nou asalt. Asaltul are un sponsor care poate fi găsit la Moscova, iar acest sponsor este Vladimir Putin”, a spus premierul polonez, Morawiecki, în timpul unei dezbateri de urgență cu privire la această criză, din parlamentul de la Varșovia.

Șeful guvernului polonez a descris situația de la granița drept un efort al Rusiei de a perturbă o regiune pe care a controlat-o în timpul Uniunii Sovietice. Uniunea Europeană a transmis, marți, că monitorizează 20 de țări, printre care și Rusia, pentru posibilul rol pe care ar pute să-l aibă în transportul de migranți spre Belarus pentru că Lukașenko să-și pună în aplicare planul de răzbunare.


Distribuie acest articol!