Părintele Justin: O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. Trebuie să ne pregătim de orice, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să putem rezista mai ușor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

– Și dacă va fi prigoană cum să rezistăm, Părinte?

– Păi rezistăm, uite așa. Ai văzut cum
mai sunt niște trăistari din ăștia așa pe ici pe acolo? Să fii fericită
dacă ai să ajungi așa, și să te mântuiești. Sau o să-ți lași serviciul
de director și de mare, mă rog, știu eu ce, și să iei un colț de ogor
acolo, să lucrezi așa la milimetru, să scoți de acolo și sfecla și
porumbul și fasolea și să trăiești într-un bordeiaș, unde să faci acolo
rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine
știe al câtelea sat, ca să găsești o biserică sau un preot care mai face
o liturghie curată. Și o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu ești nebun, nu vezi că tot satul merge așa, și tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Și atuncea ai tăi din casă, că așa spune Mântuitorul, când
vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăți, vă vor da celor
mari, vă vor judeca: copii, părinți, tată, mamă, fii, fiică. Și
lucrurile acestea trebuie și ele să se împlinească, trebuie să le
împlinească cineva. Creștinismul nostru a mers așa, cam într-o permanentă persecuție, așa a fost.

– Dar dacă s-ar putea să nu putem să
răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea
slăbiți duhovnicește?

– Dumnezeu te întărește numai să vrei oleacă să te ții, că Dumnezeu te întărește.
Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia așa până la cel mai
mititel…. Și câți alții în istoria asta a vieții nu au mai fost!…în
toate temnițele.

Și eu, slavă Domnului, am fost
într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei
cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu știu ce mentalitate,
tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum
poate. Și slavă Domnului, mă chinui așa cu bătrânețile mele. Și
pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă
gândiți ce veți răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da
cuvânt. Așa e și aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne
întărește. Păi, ce, mergeau uriași în fața lui Dioclețian? Niște
prăpădiți de creștini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni
împotrivă. „Îi fi tu împărat,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro