Aproape 20 de vaci au fost confiscate de poliţiştii din judeţul Suceava, după ce mai mulţi locuitori din Vatra Dornei au reclamat că vitele se plimbă nestingherite prin oraş. Situaţia nu este o noutate, proprietarii lor fiind amendați de zeci de ori în ultimii ani pentru că și-au lăsat bovinele libere prin municipiu.
Potrivit site-ului de ştiri Adevarul.ro, primarul oraşului Vatra Dornei, Ilie Boancheş, susţine că soţii Viorel şi Octavia Milici, care deţin 17 vaci, au fost sancţionaţi în ultimii 15 ani cu circa 170 de amenzi şi de cel puţin 800 ori oamenii legii au intervenit ca să alunge animalele de pe domeniul public.
Edilul oraşului a mai povestit pentru aceeaşi publicaţie că au fost zile în care vacile au blocat traficul rutier, au smuls oglinzile retrovizoare ale maşinilor parcate sau au băgat în sperieţi zeci de copii în locurile de joacă. Primarul a încercat să-i convingă pe fermieri să-şi lase animalele să paşte pe pajişti amenajate din zona oraşului, dar fără succes.
Mai mult, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru Adevarul.ro că în perioada august – octombrie 2021 proprietarii vacilor au fost informaţi în scris cu privire la zonele extravilane permise pentru păşunat şi efectele juridice ale lăsarii nesupravegheate a animalelor pe drumurile şi spaţiile publice.
În ciuda avertismentelor şi a amenzilor, fermierii nu s-au lecuit şi au lăsat în continuare cireada să se plimbe prin oraş.
La începutul acestei săptămâni, locuitorii oraşului au reclamat din nou prezenţa vitelor prin oraş, iar de data aceasta oamenii legii le-au confiscat.
„Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor IPJ Suceava au emis 17 ordine de plasare pentru 17 bovine identificate nesupravegheate pe străzi de pe raza municipiului Vatra Dornei. Întrucât femeia (n.r.