Casa Albă: SUA și România vor anunța construcția unei centrale cu cea mai nouă tehnologie nucleară civilă

SUA și România urmează să anunțe astăzi planurile pentru o centrală nucleară de tip SMR (small nuclear reactor), prima de acest fel din România.

Centrala va fi construită în parteneriat cu US NuScale Power și va aduce „cea mai nouă tehnologie nucleară civilă într-o parte extrem de importantă a Europei”, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

„Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, poziționând tehnologia SUA ca lider în cursa globală pentru implementarea SMR”, potrivit comunicatului.

Acordul comercial va include o uzină NuScale cu 12 module, care va crea inițial peste 6.000 de locuri de muncă în SUA și România, cu potențialul de a ajunge la 30.000 de locuri de muncă în SUA și România pe măsură ce proiectul crește.

Implementarea tehnologiei SMR va avea o contribuție importantă la un sector energetic fără carbon și un viitor cu zero emisii, se mai arată în comunicat.

Un acord de grant a fost semnat acum 10 luni între Trade and Development Agency (USTDA) şi Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN), fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, remarcând la eveniment că acesta este încă un pas înainte în consolidarea relaţiei bilaterale în domeniul Energiei.

Grantul este acordat pentru asistenţă tehnică în vederea dezvoltării soluţiilor de tip „Reactor Modular Mic” (SMR) în România. Asistenţa tehnică oferită de USTDA va veni în sprijinul eforturilor României de a include tehnologia SMR în strategia sa energetică naţională. Prin această asistenţă se va identifica o listă scurtă de locuri compatibile cu tehnologia SMR, se vor analiza opţiunile pentru tehnologia SMR şi se vor întocmi foi de parcurs în vederea acordării de licenţă pentru fiecare loc selectat. SNN a selectat compania Sargent & Lundy, cu sediul în Illinois, în vederea acordării de asistenţă.

 » sursa: www.digi24.ro