Interviu cu Eduard Lambert, președintele Camerei Notarilor Publici Timișoara. „Cred că avem cu toții datoria de a fi implicați pe cât se poate de mult în viața comunității din care facem parte”

Camera Notarilor Publici (CNP) Timișoara se remarcă, pe lângă profesionalism, și prin evenimentele caritabile pe care le-a organizat începând din 2015. Aceste acțiuni au avut, în general, și o latură culturală. Pentru a înțelege motivația din spatele acestor inițiative, Ziua de Vest a realizat un interviu cu Eduard Lambert, președintele CNP Timișoara, organizație reprezentativă pentru județele Timiș, Arad și Caraș-Severin. Mai puțină lume știe că notarii din Timișoara, dar și din partea de vest a țării, sunt implicați în acțiuni caritabile excepționale!

ZdV: Domnule Eduard Lambert, puteți face o prezentare a proiectelor caritabile și culturale pe le-a întreprins CNP Timișoara?

E.L.: Evenimentele caritabile organizate de Camera Notarilor Publici Timișoara au avut următorii beneficiari: Secția Oncologie din cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara (14.02.2015), Centrul Medical „Oncohelp” (13.02.2016), Centrul Medical „Cristian Șerban” din Buziaș (25.02.2017), Fundația „Pentru Voi” din Timișoara (17.02.2018), Fundația „Diaspora locală”, susținătoare a proiectului „Izolați în România” (06.04.2019).

Pe lângă componenta strict caritabilă a acestor evenimente, ele s-au constituit in adevărate acte de cultură, diverși artiști din Timișoara și din țară aducându-și contribuția la organizarea acestora. Între alții, am colaborat foarte bine cu domnul Christian Rudik de la Opera Română din Timișoara, cu dl Peter Oschanitzky, cu dansatorul și coregraful Răzvan Mazilu, Bianca Mihăescu de la Filarmonică și Răzvan Grozăvescu de la Operă, Duo Colompar, Cvartetul Adagio, cu domnul Pera Todorovici și tamburașii, Cvartetul Capricioso, cu componenții trupelor Direcția 5, Freestay, Box Office, TM Groove, cu naistul Nicolae Voiculeț și fanfara militară a Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere „Banat”, cu pictorul Mihai Olteanu, cu dansatorii ansamblului „Doina Timișului”.

Care sunt motivele care vă determină să acționați consecvent și pe atâtea planuri pentru binele comunității?

Cred că avem cu toții datoria de a fi implicați pe cât se poate de mult în viața comunității din care facem parte și,

 » sursa: ziuadevest.ro