Raport alarmant: Pădurile protejate din întreaga lume devin emițători de carbon din cauza incendiilor de vegetație și activităților umane

Unele dintre cele mai protejate păduri ale lumii emit mai mult carbon decât absorb ca urmare a unor fenomene precum exploatarea forestieră şi incendiile de vegetaţie, potrivit unui raport dat publicităţii miercuri, relatează Reuters și Agerpres.

Cel puţin zece păduri incluse în Patrimoniul Mondial – plus Parcul Naţional Yosemite din Statele Unite – au fost emiţători de carbon în ultimele două decenii, susţine acesta.

„Faptul că şi unele dintre cele mai emblematice şi mai bine protejate păduri, precum cele din siturile incluse în Patrimoniul Mondial, pot de fapt să contribuie la schimbările climatice este alarmant şi aduce la lumină dovezi ale gravităţii acestei urgenţe climatice”, a declarat Tales Carvalho Resende, coautor al raportului şi responsabil de proiect la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Pădurile sunt considerate vitale pentru reducerea schimbărilor climatice datorită capacităţii lor de a funcţiona ca rezervoare de carbon. Copacii şi alte plante absorb dioxidul de carbon (CO2) şi emit oxigen, eliminând gazele cu efect de seră din atmosferă.

Pădurile incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO din 257 de situri acţionează laolaltă ca un rezervor de carbon, conform cercetării care a analizat o perioadă cuprinsă între 2001 şi 2020.

Totuşi, activităţile umane, precum exploatarea forestieră şi evenimentele intense asociate climei, cum ar fi incendiile, le împiedică să stocheze mai mult carbon decât emit – un motiv foarte serios de îngrijorare, potrivit experţilor.

La fel ca în Statele Unite, păduri care s-au dovedit a fi emiţătoare de carbon au fost localizate în ţări precum Indonezia, Australia şi Rusia.

Emițători de carbon

Anchetatori UNESCO şi cercetători din cadrul World Resources Institute (WRI) şi ai Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) au combinat date satelitare cu informaţii obţinute prin monitorizarea la faţa locului şi au constatat că aceste situri de patrimoniu au înregistrat o absorbţie netă anuală de 190 de milioane de tone de CO2 de-a lungul unei perioade de 20 de ani.

 » sursa: hotnews.ro