O grădină zoologică din Marea Britanie a anunţat prima naştere din acest an a unui pui de rinocer negru în Europa, după ce venirea pe lume a acestui animal pe cale de dispariţie a fost surprinsă de camerele de supraveghere, informează BBC și Agerpres.
Puiul, un mascul, a venit pe lume la grădina zoologică Flamingo Land din Kirby Misperton, în apropiere de Malton, North Yorkshire, duminică după-amiază.
Părinţii lui sunt Samira, o femelă de rinocer transferată la Flamingo Land de la Grădina Zoologică din Zurich în 2015 şi Magadi, un mascul adus de la Grădina Zoologică din Chester în 2019.
Puiul, care nu a primit încă nume, s-a născut la finalul unei gestaţii de 16 luni.
Primele sale momente de viaţă au fost urmărite de îngrijitorii grădinii zoologice cu ajutorul camerelor de supraveghere. Potrivit lui Ross Snipp, managerul grădinii zoologice, puiul este primul rinocer negru născut în Europa în 2021.
În prezent, 85 de rinoceri negri estici trăiesc în grădinile zoologice europene şi nu mai mult de 3.600 sunt prezenţi în sălbăticie, în Kenya şi Tanzania.
Subspecia vestică a rinocerului negru a fost declarată dispărută în 2011 de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii.