te vei supune crezând că se va sfârși, și nu se va sfârși tocmai pentru că te vei supune! – CRITICII.RO

Cunoaștem deja faptul că aseară Comisiile reunite, cea juridică și cea de sănătate au acordat raport de admitere propunerii legislative prin care personalul unor unități publice și private va fi obligat să prezinte la locul de muncă certificatul verde Covid-19, riscând altfel să fie concediat. Această propunere legislativă urmează să fie votată pe repede înainte în parlament punându-se astfel și ultima cărămidă a dicaturii lui Iohannis.

Nu mai este cazul de precizat că singurii care s-au opus au fost cei de la AUR. Pentru toți cei care (încă) își închipuie că cei de la PNL și PSD vor binele, le adresez o întrebare: de ce acest proiect de lege a fost votat noaptea în secret? De ce aceasta hoție ordinara? Mai țineți minte că acest lucru s-a întâmplat și pe vremea defunctului politic Dragnea? Istoria se repeta, este același sistem cu mici schimbări de personaje, dar cu aceleași interese.

M-aș fi așteptat că presa să ia atitudine măcar acum când situația este dramatică. Să nu pună mai presus de viața românilor la propriu, câteva oase sub formă de ajutoare financiare acordate de guvernanți. Când accepți bani, nu mai poți fi imparțial, trebuie să iți servești noii stăpâni.

Dacă să iți aperi libertatea, demnitatea , chiar viața înseamnă că ești legionar, extremist, fascist, înseamnă că eu asta sunt.

Spuneam acum ceva timp că în umele momente cei de la PSD sunt și mai periculoși decât cei de la PNL. De ce? Pentru că PNL nu se mai ascunde, merge înainte cu acțiuni în propriul interes, nu în cel al românilor. În schimb, cei de la PSD una spun și alta fac. Din cauza lor s-a blocat începerea verificării averii președintelui. Dacă ar fi fost cu adevărat alături de români, nu ar fi avut motive pentru blocarea acelei proceduri. Cu ajutorul lor va fi investit și noul guvern. Credeți că este întâmplător că la alegerile prezidențiale a fost nominalizată Viorica Dancila care nu avea nicio șansă? Credeți că la alegerile pentru primăria capitalei a fost întâmplător faptul că lista pentru consilierii municipali era deschisă de Petre Roman și mai includea printre alții și pe controversatul Dumitru Dragomir? O să spuneți că sunt nebun, dar PSD a vrut să piardă și prezidențialele și Primăria Bucurestiului. Acum fuge de guvernare, mimează din ce în ce mai puțin opoziția.

Legat de PNL nu mai sunt multe de spus, doar aruncați o privire pe numele promovate în acest partid: Rareș Bodan, Citu,Turcan, Gorghiu. Nu mai vorbesc de penelistul suprem, capo di tutti capi, dementul de Iohannis.

Impunerea certificatului verde la locul de munca este crima supremă. Mulți vor rămâne pe drumuri, economia și așa distrusă de aceleași personaje infecte, se va prăbuși. Din fotoliile lor calde ne mai și spun că la noi vaccinarea nu e obligatorie ca în alte țări. Lăsând la o parte faptul că în nicio țară nu e obligatorie, la noi este obligatorie prin prisma problemelor pe care le avem dacă nu ne vaccinăm.

 » vezi mai mult pe www.CRITICII.ro