Salvamontiștii brașoveni au pornit duminică în căutarea unui turist dat dispărut de prietenul său, după ce au fost împreună pe munte. După patru ore de căutări în timpul nopții, salvatorii au fost anunțați că bărbatul era deja acasă, în siguranță.
Salvamontiștii au fost anunțați de dispariția unui turist, duminică seara, în jurul orei 22.00.
„O persoană a sunat la 112, anunțând faptul că prietenul său, cu care plecase pe munte, lipsește. Împreună au coborât de la Cabana Postăvaru, iar când au ajuns în zona stației inferioare a telescaunului Ruia, una dintre persoane a observat că și-a pierdut telefonul și a decis să se întoarcă în căutarea lui, urmând să se reîntâlnească în stațiune. Cel plecat după telefon nu a mai apărut însă”, au scris salvamontiștii brașoveni pe pagina de Facebook.
Doi salvatori montani au plecat imediat în căutarea bărbatului, „dat fiind faptul că la acel moment temperatura era foarte scăzută, înregistrându-se -1 grad”, se arată în postarea Salvamont Poiana Brașov.
„Ulterior, echipei s-au alăturat și un jandarm montan, un angajat din cadrul poliției și echipa suport a salvamontului. Căutările s-au întins pe durata a 4 ore, timp în care au fost „periate” mai multe trasee turistice și de bicicletă din zona”, mai arată sursa citată.
După o nouă verificare, salvatorii au aflat că persoana anunţată ca dispărută era, din fericire, acasă.
Editor : I.C