Peste 110.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid în ultima zi, cei mai mulți cu prima doză

Peste 110.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Un număr de 110.539 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 83.504 reprezintă prima doză, 7.466 – doza a doua şi 19.569 – doza a treia.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 11.850.881 de doze de vaccin, pentru 6.417.484 persoane, dintre care 5.920.032 au primit schema completă şi 706.622 s-au imunizat cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 49 de reacţii adverse, şase de tip local şi 43 de tip general.

În total, de la debutul campaniei de vaccinare, s-au înregistrat 18.071 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 1.949 de tip local şi 16.122 de tip general.

Numărul românilor care se prezintă la centre pentru prima doză a crescut puternic în ultimele zile, ca urmare a creșterii numărului de cazuri noi, dar și a impunerii de noi restricții, care îi vizează în principal pe nevaccinați și care vor intra în vigoare luni.

Editor : I.C

 » sursa: www.digi24.ro