Distribuie acest articol!
Mii de estonieni au protestat sâmbătă împotriva măsurilor planificate de guvern pentru a stopa răspândirea noului coronavirus în urma creşterii numărului de infectări. Manifestanţii s-au adunat în capitala Tallinn pentru a-şi exprima furia faţă de vaccinările obligatorii şi noile restricţii anti-COVID-19.
Unii din participanţii la mitingul din Piaţa Libertăţii purtau steaguri şi afişe, dar aproape niciunul nu purta mască de protecţie, potrivit fotografiilor din presa estoniană.
Guvernul a reintrodus reguli mai stricte împotriva pandemiei pentru a controla răspândirea virusului. Începând cu 25 octombrie, în multe zone se vor aplica dovada vaccinării sau a recuperării de pe urma COVID-19, precum şi cerinţe mai stricte de purtare a măştii de protecţie.
Noile reglementări permit „doar celor care au fost complet vaccinaţi sau care au contractat şi s-au recuperat după COVID-19 să ia parte la evenimente şi activităţi controlate”, a spus cancelaria de stat într-un comunicat.
În Estonia, situaţia s-a înrăutăţit în ultimele săptămâni. Cu 1.643 de cazuri, numărul de noi infectări înregistrat sâmbătă a ajuns la nivelul atins în timpul valului de îmbolnăviri din martie.
Cifrele oficiale arată că în ultimele 14 zile s-au înregistrat aproximativ 1.238 de noi infectări la 100.000 de locuitori. Estonia are una din cele mai mari rate de infectare din Europa.
Aproximativ 55% din cei 1,2 milioane de locuitori sunt complet vaccinaţi împotriva COVID-19.
Distribuie acest articol!