Liderii PNL fac scut în jurul lui Cîțu: „Aceasta este propunerea cu care vom merge la consultări”

Liderii PNL își anunță, rând pe rând, susținerea pentru desmenarea lui Florin Cîțu la consultări de joi, de la Palatul Cotroceni. Într-un mesaj publicat pe Facebook, prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu susține că „decizia BEx al PNL, luată în unanimitate, e una clară: propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru este președintele partidului, Florin Cîțu”. Și secretarul general, Dan Vîlceanu, transmite „că soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal, condus de Florin Cîţu.” Precizările liderilor PNL vin după ce dinspre partid au apărut informații că Președintele Klaus Iohannis nu l-ar mai dori pe Florin Cîțu în funcția de prim-ministru, și că ar avea de gând să desemneze pe altcineva pentru a forma guvernul. 

„Am observat un val de fake news în ultimele zile, inițiat de adversarii Partidului Național Liberal, şi aş vrea să reamintesc un lucru. Există o decizie asumată și votată în Partidul Național Liberal: propunerea de premier este președintele PNL. România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal, condus de Florin Cîţu. Cred că și unii, și alții, trebuie să fim echilibrați, să dăm dovadă de responsabilitate. Responsabilitatea despre care a vorbit toată lumea, astăzi, la tribuna Parlamentului”, a scris Vîlceanu, pe Facebook.

„Aceasta este propunerea cu care vom merge la consultări, la Cotroceni. Avem convingerea că vom genera o majoritate în jurul PNL”, a scris și Iulian Dumitrescu.

Și alte surse din conducerea Partidului Național Liberal au declarat pentru Digi24.ro că liberalii vor merge joi la consultările cu președintele Klaus Iohannis cu Florin Cîțu propunere de premier. Prima opțiune pentru PNL este refacerea coaliției cu USR și UDMR, însă PNL ia în calcul și un guvern minoritar și chiar anticipatele.

„Calcul de guvern minoritar,

 » sursa: www.digi24.ro