EXCLUSIV: MISA îl acoperă și azi pe Dacian Cioloș. Atac al sectei yoghine la Biserica Ortodoxă Română și Drept la Replică al organizației lui Gregorian Bivolaru adresat ActiveNews

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.

Cioloș pe Kanal: Am fost la spirala MISA și am făcut yoga mai mulți ani ca cursant. VIDEO:

Articolul nostru prin care semnalam că Dacian Cioloș a fost în spirala MISA și recunoaște după 6 ani de la ancheta ActiveNews că a făcut parte din secta lui Gregorian Bivolaru, Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut, dezvăluire pentru care am fost acuzați la vremea respectivă de „fake news” de postul neosecurist Digi TV, a suscitat numeroase reacții.

Unele s-au dezlănțuit în subsolul articolului, altele pe net sau pe Facebook. Dar și la poșta redacției, unde ne-a aterizat după cel puțin o circumvoluțiune electronică un Drept la Replică kilometric al MISA, în care organizația lui „Grig” Bivolaru se revoltă că este făcută „sectă porno” – deși așa este astăzi cunoscută în România, conform internetului – iar sectă înseamnă, conform dicționarului, și un grup închis sau restrâns alcătuit din adepții unei doctrine, uneori clică. – Din
fr. secte,
lat. secta.

De asemenea, reprezentanții MISA se aruncă virulent la atac împotriva Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce ne face să ne gândim dacă nu cumva de acolo i se trage lui Cioloș, paznicul Doinei Cornea de la Securitate, ura lui față de Biserică, dată pe afară la Referendumul pentru Familie, în ciuda faptului că a fost premiat de un Mitropolit al BOR, sau că ca băiat de la țară ce e ar fi trebui să aibă convingeri mai sănătoase decât îmbrățișarea politicilor din dos ale UE pentru LGBT.

Adepții lui Bivolaru se arată extrem de deranjați față de Biserica Ortodoxă, care atrage atenția că „yoga și
spiritualitatea creștină sunt perfect incompatibile, aparținând fiecare
unor spații și paradigme religioase și culturale profund diferite”
. De altfel, chiar în interviul luat lui Cioloș de Denise Rifai (secvență Video mai sus), șeful USR și premierul desemnat spune în sinteză cam același lucru ca și aghiotanții lui guru Bivolaru de la Biroul de Presă al MISA.

După cum se vede astăzi, speculația noastră că Cioloș și-a făcut o scurgere controlată de non-dezvăluire, pentru că se pregătea de ceva mai mare și se temea să nu apară niște imagini mai kinky cu el de la spiralele lui Bivolaru, prinde noi temeiuri, dacă urmărim evoluția situației politice actuale. Știm planurile păpușarilor lui Cioloș. De observat că întrebarea aparent aranjată legată de spiralelel MISA a primit un răspuns plin de goluri. Cioloș „crede” că a participat la o spirală (nu e foarte sigur dar după aceea intră în detalii despre manifestarea ezoterică) și afirmă că a fost „unul dintre zecile de mii de cursanți yoga” o perioadă de „câțiva ani”.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro