Distribuie acest articol!
O grevă naţională în Italia afectează azi activitatea în transporturi, servicii publice și în școli, iar în marile orașe sunt anunțate demonstrații. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de securitatea de la locul de muncă, dar și de suspendarea salariului pentru cei care, de la 15 octombrie, nu pot prezenta un certificat digital de imunizare la coronavirus.
Mai multe sindicate italiene vor, astfel, să atragă atenția asupra numărului tot mai mare de accidente la locul de muncă. Numai în primele opt luni ale acestui an, în Italia s-au înregistrat 772 de decese, ceea ce înseamnă trei morți pe zi la locul de muncă. Protestatarii solicită, printre altele, reducerea timpului de lucru cu salarii egale pentru combaterea șomajului, muncă de calitate din punct de vedere al drepturilor și, în același timp, nu sunt de acord cu suspendarea salariilor celor care, de la 15 octombrie, nu se prezintă la serviciu cu certificatul digital COVID. Școlile se deschid, dar nu se țin ore astăzi, în vreme ce autobuzele, trenurile și avioanele vor circula la nivel național doar în cele mai aglomerate momente ale zilei: de la ora 6:00 la 10:00 și de la orele 18:00 la 21:00. La Roma, dar și în alte orașe importante ca Milano, Torino și Napoli, vor avea loc și demonstrații de stradă.
Greva are loc după manifestațiile violente de sâmbătă împotriva așa-numitului permis verde, obligatoriu pentru toți angajații. Peste 80% din italienii cu vârsta peste 12 ani s-au vaccinat, însă, complet, iar în ministrul sănătății a declarat că situația epidemiologică se îmbunătățește, iar reluarea activităților economice sau din învățământ nu mai are impact negativ.
Distribuie acest articol!