Nu e banc! Un bărbat din Brașov s-a dus să asiste la nașterea copilului său, dar a fost confundat cu un pacient și pregătit de operație

A fost confundat cu un pacient și pregătit pentru operație, deși venise la spital să asiste la nașterea copilului său

Incidentul a avut loc pe 23 septembrie, când Alexandru Niță a mers la Spitalul Regina Maria din Brașov împreună cu soția să, pentru a asista la nașterea copilului sau. Bărbatul spune că a fost la un pas de a fi operat de apendicită după ce asistentele l-au confundat cu un alt pacient. Ba chiar el a trecut prin tot felul de proceduri necesare înainte de orice intervenție chirurgicală până să își dea seama ce se petrece.

„La biroul de internări, soţia a completat şi semnat fişa de internare iar eu a trebuit sa completez un formular „Acord informat acces aparţinător” unde am completat numele meu şi cnp-ul, actul medical la care voi asista, naştere prin cezariana şi numele + cnp-ul sotiei. Soţia a fost preluata de catre o asistentă şi dusă pe secţie pentru a fi pregătită pentru intervenţie, iar mie mi s-a cerut să aştept în lobby sa fiu preluat”, a povestit bărbatul, potrivit HotNews.

Foto: BizBrașov

Alexandru Niță mai povestește că a fost dus într-o rezervă, unde i s-a cerut să facă duș cu șamponul spitalului și să îmbrace un halat de intervenție. Pe moment, bărbatul a crezut că aceasta este procedura în contexul pandemiei de coronavirus, însă în momentul în care asistenta l-a întrebat dacă se simte pregătit pentru operație, acesta i-a spus că a venit la spital pentru a asista la nașterea copilului său:

„Am informat-o pe doamnă că făcusem duş în acea dimineaţă, însă dânsa a insistat că nu pot intra în sala de operaţii fără să fiu dezinfectat. După ce am făcut duş şi m-am îmbrăcat în halatul de intervenţie,

 » sursa: qbebe.ro