Peste 11.000 de persoane au trecut prin baldachinul special amenajat în Curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru credincioşii veniţi în pelerinaj la Iaşi pentru a se închina la raclele cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva şi Sf. Gheorghe Pelerinul.
Potrivit organizatorilor, de vineri dimineaţă de la ora 06,00, când a începutul pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, s-au închinat peste 11.000 de persoane, iar alte 1.300 stau la rând în Curtea Mitropolitană, informează Agerpres.
În ciuda restricţiilor de circulaţie impuse din cauza pandemiei, în cursul nopţii de 8 spre 9 octombrie, unele persoane nevaccinate s-au deplasat în municipiul Iaşi între orele 20.00 – 05.00 deşi nu îndeplineau condiţiile din legislaţia în vigoare referitoare la restricţiile de circulaţie în acest interval.
„Recomandăm tuturor participanţilor la pelerinaj să aibă în vedere că deşi nu este interzisă participarea la pelerinaj a persoanelor, totuşi pe timpul nopţii circulaţia acestora până în zona Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se supune îndeplinirii condiţiilor prevăzute de H.G. nr.932 din 9 septembrie 2021 actualizată, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a informat Jandarmeria Română.
În cazul încălcării restricţiilor legea prevede amenzi contravenţionale cuprinse între 500 şi 2500 de lei sau avertisment, conform Jandarmeriei.
Racla Sfintei Parascheva este dezinfectată la fiecare 10 minute.
Preoții de la Catedrala Mitropolitană au pregătit un culoar de un kilometru și jumătate pentru pelerini, spre racla Sfintei Parascheva.
Incidența în Iași este de 8 la mie.
Începând din 1955, Biserica Ortodoxă Română a decis sărbătorirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva pe data de 14 octombrie, motiv pentru care în preajma acestei zile Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară.