De Ziua Mondială a Turismului, compania Google a anunţat premierea celor mai apreciate afaceri din România, din domeniul HoReCa. Concret, au fost premiate cu câte un trofeu numit „Recenzia de aur” 31 de afaceri din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
Între premianţi se numără un restaurant din Oradea, Piaţa 9, respectiv o cafenea, SemiramiS.
Premiile sunt împărţite în patru domenii de activitate: restaurante, hoteluri sau pensiuni, Spa, cafenele. Câştigătorii au fost selectaţi fiindcă au cel mai mare rating şi cele mai multe recenzii pe aplicaţia Google Maps în regiunea şi sectorul din care fac parte.
„Fiecare afacere câştigătoare primeşte trofeul „Recenzia de Aur” din partea Google, ca apreciere a calităţii serviciilor şi produselor oferite, reflectate în recenziile de pe Google Maps”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de companie.
Tabelul complet al câştigătorilor:
Proiectul în cadrul căruia Google acordă premiile „Recenzia de Aur” vizează companiile din domeniul HoReCa care sunt verificate prin serviciul Google Compania mea. Companiile trebuie să aibă profilul actualizat cu toate detaliile (adresă, program, telefon, etc.) şi să fie active prin publicarea de actualizări constante, să aibă cel puţin 100 de recenzii pe Google Maps şi un minim de 4,5 stele.
„Am decis să premiem afacerile care au cele mai bune recenzii pe Google Maps deoarece un rating mare reflectă aprecierea pentru produsele şi serviciile lor din partea celei mai mari părţi a clienţilor. Recenzia de Aur este un premiu al publicului, al clienţilor mulţumiţi”, a transmis Dan Oros, Head of Marketing Google România.
Pe Google Maps în România există peste 200.000 de afaceri verificate, din care 8.000 de restaurante, 7.000 de hoteluri şi 1.700 de cafenele.